Material realizat de Andrei Giurgia
Pentru a desemna un nou președinte, în anul 2000, românii s-au prezentat la două scrutine: pe 26 noiembrie, respectiv 10 decembrie 2000. În cursa pentru președenția României s-au înscris 12 candidați.
Candidații din primul tur de scrutin
Ion Iliescu (PDSR)
S-a născut pe 3 martie 1930, Oltenița. A mai fost președinte al României în perioada 1990-1996. În timpul mandatelor sale a început introducerea reformelor politice, sociale şi economice.

Corneliu Vadim Tudor (PRM)
Corneliu Vadim Tudor s-a născut pe 28 noiembrie 1949, la București. Este fondatorul și președintele Partidului România Mare. A fost senator în Parlamentul României din 1992. La alegerile generale din 1996 a candidat pentru funcţia de preşedinte al României, clasându-se pe locul 5 din 16 candidaţi.
Theodor Dumitru Stolojan (PNL)
S-a născut la Târgoviște în 1943. Între 16 octombrie 1991 şi 18 noiembrie 1992 a deţinut funcţia de prim-ministru al României din partea FSN. În 1996 a susţinut candidatura la preşedinţie a candidatului PDSR Ion Iliescu.
Constantin Mugurel Isărescu (Independent)
S-a născut pe 1 august 1949, Drăgășani, județul Vâlcea. A fost prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000.
S-a născut pe 1 august 1949, Drăgășani, județul Vâlcea. A fost prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000.

Gyorgy Frunda (UDMR)
Născut pe 22 iulie 1951 la Târgu Mureş. Este un om politic român de etnie maghiară, care a fost ales de mai multe ori deputat şi senator de judeţul Mureş pe listele partidului UDMR. În legislatura 1992-1996, a fost vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Senat.
Petre Roman (PD)
S-a născut în București pe 22 iulie 1946. A fost prim-ministru al României între 1989 şi 1991.
Teodor Viorel Meleșcanu (ApR) S-a născut pe 10 martie 1941, Brad, județul Hunedoara. A îndeplinit funcţia de ministru de externe în Guvernul Nicolae Văcăroiu în perioada 1992-1996.
Teodor Viorel Meleșcanu (ApR) S-a născut pe 10 martie 1941, Brad, județul Hunedoara. A îndeplinit funcţia de ministru de externe în Guvernul Nicolae Văcăroiu în perioada 1992-1996.
Eduard Gheorghe Manole (Independent)
Gheorghe Eduard Manole s-a născut în anul 1964 şi a absolvit cursurile Facultăţii de Fizică Atomică din cadrul Universităţii Bucureşti. Este director general al SC Concept LTD SRL.
Gheorghe Eduard Manole s-a născut în anul 1964 şi a absolvit cursurile Facultăţii de Fizică Atomică din cadrul Universităţii Bucureşti. Este director general al SC Concept LTD SRL.
Graziela-Elena Bârlă (Independent)
Graziela Bârlă s-a născut la data de 11 octombrie 1960 în municipiul Bucureşti. A absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Este prima femeia din Romania care a candidat din postura de independent la Preşedinţia României.
Paul-Philippe Hohenzollern (PRN)
Paul-Philippe de Hohenzollern (n. 13 august 1948, Paris), autointitulat "Prinţ al României", este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino (cunoscut drept Mircea Grigore Carol Hohenzollern, 1920 - 2006), fiul nelegitim al prinţului Carol al României.
Ion Sasu (PSM)
Ion Sasu (n. 5 martie 1944, oraşul Cugir, judeţul Alba) este un politician român, membru al Parlamentului României.
Nicolae Cerveni (PLDR)
A fost un senator român în legislatura 1996-2000 ales în Municipiul Bucureşti pe listele partidului PLDR.
Turul II
În turul doi de scrutin finala s-a "jucat" între candidatul PDSR - Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor, candidat din partea Partidului România mare. Învingător a ieşit Ion Iliescu cu 66,83% din totalul voturilor, reprezentânt 6.696.623 de alegători. Corneliu Vadim Tudor a fost votat doar de 3.324.247 de alegători (33,17%).
Cum a reflectat presa campania electorală din anul 2000
Campania electorală pentru alegerile generale din anul 2000 a fost, din perspectivă mediatică, un insucces, datorită rolului secundar pe care media l-a jucat în desfăşurarea sa. Spunem asta chiar prin comparaţie cu alegerile locale de la nivelul Bucureştiului, unde presa scrisă şi cea eletronică au fost mai active în informarea electoratului. Compararea cu sondajele de opinie efectuate din plin în această perioadă arată că tendinţa generală a mass mediei a fost de a reacţiona în cea mai mare parte la acestea, accentuând tendinţe şi nu formându-le.
Problema votului pentru Preşedinţie nu a fost mult diferită, cel puţin în prima parte a campaniei. Ion Iliescu era sigur calificat in turul al doilea, şi nimeni nu se îndoia de acest lucru. Poate din acest motiv el a constituit într-o mult mai mică măsură decât era poate de aşteptat ţinta atacurilor presei şi chiar a adversarilor. Singura luptă care s-a dat şi pe care presa a anticipat-o într-o oarecare masură a fost pentru locul al doilea. Dar şi aici ea a fost mai interesantă pentru presă înaintea campaniei decât în timpul acesteia. Singurele puncte de interes, în perioada enunţată, au fost apariţia în lupta electorală a doi concurenţi noi, petrsoane extrem de cunoscute, ambii premieri: unul în exerciţiu, Mugur Isărescu, altul între 1991 şi 1992, Theodor Stolojan. Ambii politicieni însă, în timpul campaniei nu au reuşit să ofere presei foarte multe motive de dispută; unul dintre ei - Mugur Isărescu - a trecut cu mult mai neobservat decât s-ar fi crezut, majoritatea menţionărilor din presă fiind cele privitoare la activitatea executivului.
Finalul campaniei generale a adus în discuţie şi gradul de implicare strict informativă a presei. Cazuri de încălcare a legii electorale, de la ilegalitatea afişajului în multe cazuri, până la ilegalitatea depunerilor de candidaturi la preşedinţie, au apărut ca o surpriză atât pentru public cât şi pentru presă. Nu s-au petrecut însa alte evenimente semnificative. Aşa cum am menţionat, posibila ascensiune în turul doi a candidatului C.V.Tudor, care a început să urce spectaculos în sondaje în ultimele zece zile ale campaniei, a mai agitat cât de cât spiritele şi a dinamizat campania.
Agenţia de Monitorizare a Presei – Academia Caţavencu a desfăşurat, cu sprijinul Fundaţiei German Marshall Fund, un program de monitorizare a presei în campania electorală. Programul şi-a propus să evalueze echidistanţa politică a ziariştilor în acoperirea campaniei electorale.
Detalii la link-ul acesta: http://www.mma.ro/Publicatii/Romana/Presa%20scrisa%20in%20campania%20electorala2000.htm
Multimedia
Momente din campania electorala 2000
Clipuri electorale și culise din emisiunea "Vreau să fiu președinte" - PRO TV
Rezultate - primul tur de scrutin